Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, că a urmărit partida dintre FC Vaslui și Lazio din grupele Ligii Europa, și a precizat că nu se teme de pentru meciul direct cu formația pregătită de Viorel Hizo, în etapa a XVI-a a Ligii I. „Niciun joc nu seamănă cu altul și chiar dacă Vasluiul a făcut o partidă bună, nu m-a speriat prestația lor. Duminică va fi cu totul altceva, este o luptă în campionat, avem în față o echipă bună, dar care nu este invincibilă. Obiectivul nostru este punct sau puncte, dar nu va fi ușor. Vasluiul are jucători buni, iar noi avem nevoie de multă determinare pentru a continua seria rezultatelor bune„, a spus Munteanu.
Dorinel Munteanu nu consideră că partida cu FC Vaslui este una a orgoliilor. „Orgolii au doar cei care nu au minte, pentru mine, cele mai mari orgolii sunt punctele puse în joc. Nu am nimic de împărțit cu nimeni de la Vaslui, respect orașul și echipa. Văd că ne atacă și ne provoacă cu orice prilej, este important că jucătorii să fie liniștiți și să se concentreze doar la joc și cine va fi mai bun va câștiga„, a completat Munteanu.
Tehnicianul Oțelului nu va putea conta pe Sârghi, accidentat și Neagu, suspendat. Munteanu mai spune că și-ar fi dorit ca meciul din sferturile de finală ale Cupei României dintre Oțelul și FC Vaslui să se joace anul acesta și nu în primăvara anului 2012.
„Mi-aș fi dorit să jucăm și Cupa României, dar se pare că organizatorii cupei n-au ținut cont de părerea noastră. Nu este normal ca o echipă să fie favorizată, și noi și ei am jucat din 3 în 3 zile, cine se văită e treaba lui. După părerea mea, s-ar fi găsit o dată la care putea să jucăm, chiar dacă ar fi fost 20 sau 21 decembrie„, a precizat Munteanu.
Partida FC Vaslui – Oțelul Galați se va disputa, duminică, de la ora 18.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER